Specificații cu privire la cartea Hercolubus

Hercolubus sau Planeta Roșie, de V.M. Rabolu, este o carte care ne dezvăluie evenimentele iminente care vor avea loc.

Hercolubus sau Planeta Roșie

Datorită interesului trezit în cititori din întreaga lume, Hercolubus sau Planeta Roșie a fost tradusă în foarte multe limbi și distribuită în peste șaizeci de țări.

În această mică carte autorul prezintă cu o transparență surprinzătoare diverse teme deosebit de actuale, de la polemicele teste nucleare în oceane și nefastele consecințe ale acestora în viitor, până la atât de discutata temă a existenței de ființe conștiente pe alte planete din Univers.

De asemenea, ne confirmă, într-un limbaj direct și revelator, existența unui astru enorm, de șase ori mai mare decât Jupiter numit Hercolubus sau Planeta Roșie, care se apropie în mod silențios dar alarmant de planeta noastră. Autorul explică în opera sa nu doar consecințele apropierii acestui astru pentru noi, ci și adevărata origine a schimbărilor climatice și a intensei activități geologice a fundului mărilor din ultimul timp.

Bazându-se pe experiența sa directă și conștientă, V. M. Rabolu ne prezintă în cartea sa sistemele prin care se pot elimina defectelor psihologice și tehnicile Dedublării astrale, ca fiind singurele modalități de a scăpa de cataclismul care vine.

Hercolubus sau Planeta Roșie este scrisă în primul rând cu o mare doză de sensibilitate și dragoste pentru Omenire și a fost lăudată și recunoscută de mulți dintre cititori ca fiind o operă care aduce lumină în actuala incertitudine pe care o traversează planeta noastră la nivel mondial.

Dacă doriți, puteți să solicitați un exemplar prin oricare dintre paginile noastre Web:

Cărțile vor fi trimise în mod absolut gratuit, inclusiv transportul.

mExemplar gratis

Asociația Alcione trimite prin poștă exemplare ale cărții „Hercolubus sau Planeta roșie” în mod gratuit, oriunde în lume.

citește mai mult

¡Colaborare

Dacă doriți să luați legătura cu Asociația, sunteți interesat să colaborați cu editorul în difuzarea cărții și a mesajului lui V. M. Rabolu.

citește mai mult